IAŞI NE.MAI.VĂZUT. POVEŞTI. ARHITECTURĂ - Beta Competition
Inițiative / Experimente / Viziuni

IAŞI NE.MAI.VĂZUT. POVEŞTI. ARHITECTURĂ

Descrierea proiectului

Creat din pasiune pentru orașul Iași și pentru Arhitectură, proiectul cultural „IAŞI NE.MAI.VĂZUT” promovează clădiri, detalii și ornamente arhitecturale mai puțin cunoscute din patrimoniul local prin activități creativ-educative pentru copii şi tineri, urmate de expoziții, precum și prin informare în mediul online. Proiectul se adresează locuitorilor și turiştilor interesați de cultura şi arhitectura orașului Iaşi, indiferent de educaţie sau vârstă, dar acordă o atenție specială publicului tânăr și foarte tânăr. Evenimentele pentru copii și tineri organizate în cadrul proiectului - tururi ghidate, expoziții și ateliere de creaţie - contribuie la educația pentru protejarea patrimonului local și aduc o notă ludică, plină de culoare și prospețime asupra imaginii clădirilor istorice în conștiința cetățenilor. Întrucât înțelegerea arhitecturii presupune experimentare spațială, observarea ambianței și a detaliilor, am conturat pe harta patrimoniului ieșean trasee de vizitare în zone istorice ce păstrează ambianțe cu o anumită identitate: Copou, Cuza Vodă, Lăpușneanu, Râpa Galbenă, Păcurari, Sărărie. Traseele Iași ne.mai.văzut se abat de la bulevardele principale pe străzi mici, în alveole și curți interioare pentru a descoperi locuri cu liniște și farmec ce amintesc de Iașul de altădată. Activitatea proiectului este structurată pe promovarea acestor segmente urbane, aducând în atenția publicului clădiri valoroase mai puțin cunoscute, ce par a fi uitate în tumultul vieții orașului. În prezent, în Iași se desfășoară proiecte culturale de promovare a identității locale, cu abordări originale, atractive, ce creează pentru turiști și ieșeni oportunităţi de a beneficia de prezenţa valorilor de patrimoniu în oraşul nostru: Atelier SPRE, Iași - Fotografii vechi, Iași Travel, Tramclub Iași, Memorat. ”Iași ne.mai.văzut. Povești. Arhitectură” se alătură acestor iniţiative, individualizându-se prin caracterul ludic, creativ și educativ al activităților pentru copii și tineri, precum și prin valorizarea patrimoniului arhitectural mai puțin cunoscut din oraș. Proiectul Iași ne.mai.văzut a debutat în 2017, în 2019 a fost premiat la Regionala de Arhitectură Moldova, iar în 2018 și 2020 a câștigat în competiția de finanțare din taxa de timbru organizată de Ordinul Arhitecților din România.

Text de prezentare a autorului

LILIANA – MIHAELA PETROVICI este doctor arhitect, lector la Facultatea de Arhitectură ”G.M. Cantacuzino” din Iași. Este coordonator şi fondator proiect cultural “IAŞI NE(MAI)VĂZUT. Poveşti. Arhitectură”, inițiator al activităților de educație nonformală pentru arhitectură și calitatea mediului construit ”Orașul cu ferestre colorate” în cadrul programului ”Școala Altfel”. A obținut PREMIUL REGIONALEI DE ARHITECTURĂ MOLDOVA RAM 2019 la Secțiunea 5 - Studii, proiecte, arhitectură participativă pentru proiectul cultural ”Iași ne.mai.văzut. Povești. Arhitectură”.