Forest Land Museum - Beta Competition
Inițiative / Experimente / Viziuni

Forest Land Museum

Descrierea proiectului

Arhitectura județului Hunedoara are un caracter unitar, remarcat prin folosirea unor tehnici constructive, tipologii arhitecturale și materiale similare, care combinate alcătuiesc compoziții armonioase. Totuși, la nivel local se remarcă anumite particularități ce țin de zona geografică, istoria locului și considerente folclorice ce duc la identificarea a șase zone geografice cu valori și tradiții comune: Țara Hațegului, Ținutul Orăștiei, Valea Jiului, Valea Mureșului de Jos, Țara Zarandului și Ținutul Pădurenilor. Pentru aceasta regiune prezentată la urmă, Ținutul Pădurenilor, am avut inițiativa propunerii la nivel local a unui muzeu care să adune și să reprezinte cât mai fidel posibil caracteristicile locale, subliniate sub forma unei gospodării tradiționale locale din satul Plosca, județul Hunedoara. Prin urmare, din punct de vedere volumetric și arhitectural, vor fi respectate atât spiritul și contextul locale, sistemul și tehnicile constructive, precum și tipologia specifică a locuințelor și gospodăriilor tradiționale locale, punând accentul și pe recuperarea de materiale de construcție de la clădiri aflate într-o stare precară, ce astfel își continuă existența. La nivel formal, acest ansamblu arhitectural adună în note contemporane tipologia gospodăriilor și caselor locale, fiind prezente pivnița de piatră, structura din lemn, acoperișul în patru ape, marcarea accesului, târnațul și ciocârlanii. Din punct de vedere funcțional, Gospodăria Muzeului Ținutul Pădurenilor va fi alcătuită din două corpuri - un corp de dimensiuni mai ample, conformat după aspectul bisericilor locale, cu precăderii a Bisericii de bejenie Vălari, care va cuprinde spații expoziționale, multimedia, chicinetă, birouri, și o clădire de dimensiuni mai reduse, care va cuprinde un centru de studii alcătuit din bibliotecă și un spațiu pentru ateliere și discuții.

Text de prezentare a autorului

TECTO arhitectura este un birou de proiectare cu peste 15 ani de experiență, cu accent pe proiecte Multi-comfort, case pasive si nZEB. Multi-Comfort Standard și chiar NZEB (Nearly Zero Energy Building). Indiferent de standardul pe care beneficiarul dorește să îl atingă, prin procesul de proiectare ne asigurăm că toate proiectele noastre oferă un climat sănătos și confortabil pe toată durata anului, păstrând în același timp un consum cât mai mic de energie. Obiectivele sustenabile reprezintă o parte integrantă a fiecărui proiect pentru a oferi beneficii complete utilizatorilor, de la confortul termic și acustic la creșterea autonomiei luminoase și îmbunătățirea sănătății interioare. Ne perfecționăm în mod constant strategiile de proiectare, ne documentăm și elaborăm studii tematice și cercetare pentru a ține pasul cu noile tehnologii și sisteme. Pentru a obține cele mai bune rezultate pentru fiecare proiect, facem studii multicriteriale de performanță în urma cărora alegem sistemele optime pentru fiecare element constructiv.