Atelierul de frumuseţe - Beta Competition
Spațiu interior

Atelierul de frumuseţe

Descrierea proiectului

"Din ce sunt fetele create ? Zahar, Condiment si tot ceea ce e mai frumos" - Robert Southey (1774–1843)Sintagma folosita in intro-ul serialului animat "The Powerpuff Girls" creeat de catre animatorul Craig McCracken pentru Cartoon Network a stat ca temelie in dezvoltarea conceptului pentru acest atelier dedicat sexului frumos.Sintagma sus mentionata apare in secvența de deschidere a fiecărui episod Powerpuff Girls, in care se descrie incercarea Profesorului Utonium de a creea „fetița perfectă” folosind un amestec de „zahăr, condiment și tot ce e mai frumos”. Cu toate acestea, el varsa din greșeală în amestec o substanță misterioasă numită „Chemical X”, creând trei fete cu superputeri care ajung sa salveze in mod regulat orasul Townsville de rău facatori precum Mojo Jojo, Gangreen Gang și El. Desi naiva, povestea ne aminteste de faptul ca femeile salveaza in mod regulat lumea in care traim, folosindu-se de propriile super puteri.Cu aceasta poveste in minte, am ales sa ne punem in pielea Profesorului Utonium si sa pornim in misiunea de a gandi spatiul perfect pentru rasfatul femeii, un loc al ragazului unde sa-si poata redobandi superputerile in tihna si voie buna.Cum am folosit reteta profesorului ? Zahar - pentru a da spatiului o atmosfera calda si jucausa, pe un fond alb, simplu, am folosit lemnul de stejar deschis, plante si accente colorate care marcheaza subtil diverse puncte importante. Condiment - functionalitate, durabilitate, interactiune neintrerupta intre participanti, transparenta si lumina. Piesele de mobilier montate pe cadre subtile de metal stau suspendate deasupra solului pentru a usura mentinerea curateniei, dar in acelasi timp delimiteaza diverse zone functionale, fara a se materializa in volume care ar limita lumina naturala si interactiunea dintre utilizatorii spatiului. Tot ceea ce e mai frumos - clientii: un business de familie si prieteni, initiat de catre o echipa tanara de profesionisti Chemical X - unchiul, mester in manufactura metalica care a reusit sa balanseze bugetul micut in favoarea proiectului.Proiectarea a inceput inca din faza la rosu pentru a reusi sa organizam cat se poate de bine scenariile de prize, iluminat, sanitare si incalzire, precum si controlul anumitor finisaje sau detalii mai delicate.

Text de prezentare a autorului

Andi-Alexandru Buftea – Absolvent al facultății de Arhitectură și Urbanism din Timișoara în 2014, mi-am început primii pași spre arhitectură încă de pe băncile facultății prin intermediul unor colaborări care m-au purtat prin diverse programe de arhitectură și design interior, dar şi pe cont propriu, clădindu-mi treptat experiența și portofoliul necesar dezvoltării brandului NOI studio. Un brand axat pe rigurozitatea respectării proiectelor, pe cunoașterea materialelor, a detaliilor tehnice și a metodelor de lucru cu care operează meșterii – alături de care lucrăm nu de puţine ori - dar și pe relaţionarea la un nivel personal cu beneficiarii lucrărilor noastre. Ariana Ţuţuianu – Absolventă a facultăţii de Arhitectură şi Urbanism din Timişoara în 2018, având o înclinaţie către dezvoltarea proiectelor la scară mică, unde predomină lucrul îndeaproape cu meşterii şi beneficiarii, am început să colaborez cu arh. Andi - Alexandru Buftea din timpul ultimilor ani ai facultăţii, atât pe proiecte de arhitectura cât şi proiecte de design interior.