Juriu - Beta Competition

Juriu

Spațiu construit

Diana Dina

Diana este arhitectă și Certified Passivhaus Designer. În 2011 Diana a obținut titlul de MSc in Environmental Design din cadrul Bartlett School of Environment, Energy and Resources, UCL. În trecut, a participat în București la numeroase practici importante din plan local, devenind din ce în ce mai interesată de proiectarea sustenabilă și de folosirea tehnicilor tradiționale de construcție, în special a construcțiilor realizate din cadre de lemn. Ulterior, Diana a lucrat cu: arhitecți din Londra unde a deținut funcția de Associate Director și a fost implicată în mai multe proiecte de locuințe cu un consum redus de energie și în sistem de Case Pasive/EnerPHit, precum și în studii vizând Evaluarea Performanțelor Clădirilor. În decursul ultimilor 5 ani, Diana a lucrat ca și Senior Project architect împreună cu Gluckman Smith în vestul Londrei la adaptarea și proiectarea unui număr considerabil de clădiri cu consum redus de energie, printre care se află și proiectul Font House (Leicestershire) care a obținut premiul RIBA regional award, Conservation award, și RIBA regional Project Architect Award 2018. În 2019 Diana a fost consultant pe Sustenabilitate în cadrul membrilor juriului pentru RIBA Awards - London East. În prezent Diana îndrumă strategia de sustenabilitate și design regenerativ la Haworth Tompkins Architects în Londra, punând în balanță practici de asistență/training intern, susținere externă și cercetări independente.

Maja Lalić

Maja Lalić este o arhitectă din Serbia, expertă în problematici ce ține de egalitatea de gen și schimbările climatice. Descrisă de The New York Times drept „un arhitect autodidact de top” din Belgrad, Lalic este totodată fondatoarea și directorul de creație al organizației culturale Mikser și a proiectelor semnate de aceasta, Misker House și Misker Festival care promovează comunitățile locale de creativi și contribuția acestora în direcția dezvoltării sustenabilității și a inovațiilor sociale.Maja a studiat design urban la Universitatea Columbia (New York, SUA), în cadrul GSAPP. Ea consideră că problemele orașelor se pot rezolva prin urbanism participativ și prin aplicarea soluțiilor bazate pe ecologie. Colaborează frecvent cu agenții ale ONU în proiecte care conectează incluziunea socială cu acțiuni împotriva schimbărilor climatice și cu economia circulară. Este inițiatoarea platformei regionale de aptitudini Young Balkan Designers, activistă a inițiativei internaționale Blue Green Solutions și co-fondatoare Asociației Women Architects din Serbia. Sub îndrumarea Majei, centrul comunitar inițiat de Misker pentru refugiați - Aid Miksaliste, a fost distins cu premiul European Citizenship Award 2016 pentru Social Campaign of the Year de către European Civic Forum, precum și premiul Contribution to Europe Award de către European Movement International.

Matevž Čelik

Matevž Čelik este arhitect, scriitor, editor, cercetător și manager cultural, profesând în domeniul arhitecturii și designului. Este directorul Muzeului de Arhitectură și Design din Ljubljana (MAO), care aflat sub conducerea sa a devenit una dintre cele mai emblematice instituții, atât la nivel național, cât și pe scena internațională. El consideră esențială înțelegerea noilor roluri hibride asumate de instituțiile culturale, pentru ca acestea să poată fi administrate în viitor. În calitate de dezvoltator de noi modele culturale în arhitectură și design, este membru fondator Trajekt - Institute for Spatial Culture in Ljubljana and Future Architecture, o platformă pan-Europeană de networking între instituții de arhitectură și industria creativă. Matevz Celik se află în spatele repoziționării BIO Ljubljana, una dintre cele mai vechi bienale din Europa, care a trecut de la statutul de expoziție de design la un experiment live în încercarea de a explora potențialul designului de a provoca o schimbare pozitivă. A pus bazele proiectului Center for Creativity prin care MAO își asumă o nouă poziție în sectorul creativ din Slovenia.

Péter Klobusovszki

Arhitect, a contribuit la proiectarea mai multor clădiri publice, design de interior și competiții, ca fondator al Klobusovszki Arhitecture Ltd. A câștigat numeroase premii în Ungaria și o mențiune la Piranesi Award. A lucrat full time ca și lector universitar iar în prezent este profesor asociat la Universitatea de Tehnologie și Economie din Budapesta, Departamentul de Proiectare a Clădirilor Publice. Și-a obținut doctoratul în 2008. Este autorul mai multor articole teoretice și capitole de cărți. Preocuparea sa este îndreptată în special către arhitectura contemporană Elvețiano-Germană, a relației dintre arhitectura publică, spațiul public și sfera publică. Fotografie realizată de Ákos Polgárdi.

Vlad Sebastian Rusu

Este arhitect, cu un interes profesional ce se împarte între cercetarea și proiectarea de arhitectură și urbanism. Proiectele sale acoperă o gamă largă de teme și preocupări, de la arhitectură și restaurare la planificare urbană și design urban, activitatea sa profesională fiind recunoscută și premiată la nivel național și internațional. În paralel cu activitatea din cadrul biroului său de proiectare, profesează ca și conferențiar universitar în cadrul Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cluj, unde în prezent ocupă poziția de Director al Departamentului de Urbanism.

Spațiu interior

Diana Dina

Diana este arhitectă și Certified Passivhaus Designer. În 2011 Diana a obținut titlul de MSc in Environmental Design din cadrul Bartlett School of Environment, Energy and Resources, UCL. În trecut, a participat în București la numeroase practici importante din plan local, devenind din ce în ce mai interesată de proiectarea sustenabilă și de folosirea tehnicilor tradiționale de construcție, în special a construcțiilor realizate din cadre de lemn. Ulterior, Diana a lucrat cu: arhitecți din Londra unde a deținut funcția de Associate Director și a fost implicată în mai multe proiecte de locuințe cu un consum redus de energie și în sistem de Case Pasive/EnerPHit, precum și în studii vizând Evaluarea Performanțelor Clădirilor. În decursul ultimilor 5 ani, Diana a lucrat ca și Senior Project architect împreună cu Gluckman Smith în vestul Londrei la adaptarea și proiectarea unui număr considerabil de clădiri cu consum redus de energie, printre care se află și proiectul Font House (Leicestershire) care a obținut premiul RIBA regional award, Conservation award, și RIBA regional Project Architect Award 2018. În 2019 Diana a fost consultant pe Sustenabilitate în cadrul membrilor juriului pentru RIBA Awards - London East. În prezent Diana îndrumă strategia de sustenabilitate și design regenerativ la Haworth Tompkins Architects în Londra, punând în balanță practici de asistență/training intern, susținere externă și cercetări independente.

Maja Lalić

Maja Lalić este o arhitectă din Serbia, expertă în problematici ce ține de egalitatea de gen și schimbările climatice. Descrisă de The New York Times drept „un arhitect autodidact de top” din Belgrad, Lalic este totodată fondatoarea și directorul de creație al organizației culturale Mikser și a proiectelor semnate de aceasta, Misker House și Misker Festival care promovează comunitățile locale de creativi și contribuția acestora în direcția dezvoltării sustenabilității și a inovațiilor sociale.Maja a studiat design urban la Universitatea Columbia (New York, SUA), în cadrul GSAPP. Ea consideră că problemele orașelor se pot rezolva prin urbanism participativ și prin aplicarea soluțiilor bazate pe ecologie. Colaborează frecvent cu agenții ale ONU în proiecte care conectează incluziunea socială cu acțiuni împotriva schimbărilor climatice și cu economia circulară. Este inițiatoarea platformei regionale de aptitudini Young Balkan Designers, activistă a inițiativei internaționale Blue Green Solutions și co-fondatoare Asociației Women Architects din Serbia. Sub îndrumarea Majei, centrul comunitar inițiat de Misker pentru refugiați - Aid Miksaliste, a fost distins cu premiul European Citizenship Award 2016 pentru Social Campaign of the Year de către European Civic Forum, precum și premiul Contribution to Europe Award de către European Movement International.

Matevž Čelik

Matevž Čelik este arhitect, scriitor, editor, cercetător și manager cultural, profesând în domeniul arhitecturii și designului. Este directorul Muzeului de Arhitectură și Design din Ljubljana (MAO), care aflat sub conducerea sa a devenit una dintre cele mai emblematice instituții la nivel național și pe scena internațională. El consideră esențială înțelegerea noilor roluri hibride asumate de instituțiile culturale, pentru ca acestea să poată fi administrate în viitor. În calitate de dezvoltator de noi modele culturale în arhitectură și design, este membru fondator Trajekt - Institute for Spatial Culture in Ljubljana and Future Architecture, o platformă pan-Europeană de networking între instituții de arhitectură și industria creativă. Matevz Celik se află în spatele repoziționării BIO Ljubljana, una dintre cele mai vechi bienale din Europa, care a trecut de la statutul de expoziție de design la un experiment live în încercarea de a explora potențialul designului de a provoca o schimbare pozitivă. A pus bazele proiectului Center for Creativity prin care MAO își asumă o nouă poziție în sectorul creativ din Slovenia.

Spațiu public

Lucrări de licență

Inițiative / Experimente / Viziuni

Eseu

Anna Puigjaner

Anna Puigjaner este Profesor Asistent la disciplina Practica Profesională din cadrul Columbia GSAPP și Coordonatoare al Atelierelor de Arhitectură - Nucleul I. Puigjaner îmbină teoria și practica prin împletirea mediului academic, cercetarea și munca editorială cu activitatea profesională a biroului de arhitectură MAIO din Barcelona, unde este membru fondator din 2012. MAIO colaborează cu artiști și practicieni din afara domeniului de activitate și deține un interes aparte în dezvoltarea unor noi modele de locuire colectivă. Proiectele recente includ „110 Rooms” - o inițiativă compusă din 22 de unități de locuit din Barcelona - și printre altele, o serie de expoziții de design pentru Salonul de Mobilă de la Milano și pentru Muzeul de Artă Contemporană din Barcelona.

James Taylor-Foster

James Taylor-Foster este scriitor, editor și curator ce activează în domeniul arhitecturii, designului, e-culture și tehnologiei. Este curatorul arhitecturii și designului contemporan din cadrul Centrului Național de Arhitectură și Design (ArkDes) din Stockholm. Instruit în arhitectură, a ocupat funcția de editor pentru ArchDaily. În 2016 a fost co-curator al Pavilionului Nordic la cea de-a 15 ediție a Bienalei de Arhitectură de la Veneția iar în 2018, la cea de-a 16 ediție, a participat în expoziția centrală. Fotografie realizată de Erica Lindberg.

René Boer

René Boer activează ca și curator, critic și cercetător în domeniul arhitecturii, urbanismului, artei și patrimoniului. Este membru al grupului Non-fiction din Amsterdam, este editor șef la Failed Architecture și este implicat în diverse mișcări sociale la scară urbană. A publicat recent „Architecture of Appropriation” împreună cu Het Nieuwe Instituut și a curatoriat expoziția „The Right to Build” la Centrul de Arhitectură din Amsterdam. Proiectele din prezent vizează formarea unei rețele - „Grounded Urban Practices” alături de Cluster studio din Cairo și „Contemporary Commoning”, o cercetare nouă aflată în colaborare, printre alții, cu Rietveld Academy și Waag Society.

Fotografie

Laurian Ghinițoiu

Laurian Ghinițoiu folosește fotografia ca instrument de documentare a mediului construit. Este arhitect, a terminat facultatea la Iași, în 2010, și masterul la DIA (Dessau Internațional Architecture) în 2014, unde în prezent predă un seminar de fotografie de arhitectură. După ce s-a mutat la Berlin, în 2014, și a lucrat un an într-un birou, și-a îndreptat atenția către fotografia de arhitectură. Fotografiile lui au fost finaliste la concursuri internaționale de fotografie de arhitectură precum Arcaid Awards (2015, 2016, 2017, 2018) și Sony Awards (2016) și Architecture Photography Awards (2017, 2018) și publicate în reviste și cărți importante din lume: Architectural Review, Phaidon, Mark, Domus, A+U.

Norbert Juhász

Arhitect absolvent al BME Budapest în 2015. În timpul studiilor, finalizează cursul de fotografie Camera Anima Open Academy, devenind interesat de fotografia de arhitectură. În paralel cu proiectele personale de arhitectură, lucrează și ca fotograf de arhitectură. A obținut cateva premii, printre care și locul 3 în cadrul Hungarian Press Photo Competition, la categoria portrete. Fotografiile sale au fost publicate pe numeroase site-uri și în reviste. Periodic, se ocupă și cu susținerea unor lecții despre practicarea fotografiei.

Relja Ivanić

Relja Ivanić este arhitect, iar în prezent se ocupă de fotografia de arhitectură. După absolvirea Facultății de Arhitectură din Belgrad, Relja și Kosta Mijić devin co-fondatori ai Super Poster (www.superprostor.com), o platformă de arhitectură contemporană din Serbia și regiunea SEE. Pe lângă fotografierea pentru cu cei mai proeminenți arhitecți din Serbia și din regiune, Relja a colaborat de asemenea, cu diverse nume importante precum Microsoft, Price Waterhouse Cooper, Prostoria, Porcelanosa, Muzeul de artă contemporană din Belgrad și multe alte instituții și asociații profesionale de arhitectură.